E o zi ploioasa de toamna si ma gandesc ce destinatie v-as recomanda acum, sa fie relativ aproape si cu vreme frumoasa.
Armenia ar fi o sugestie buna.
E adevarat ca nu exista zboruri directe, dar sunt multe companii aeriene care opereaza pe zona. Noi am fost norocosi ca am mers cu avionul echipei nationale de fotbal la meciul din 2016 Romania-Armenia.
Nu ma pot lauda ca am vizitat tara, dar m-am documentat si, in afara de Erevan, pe care l-am vizitat, sunt multe locuri interesante .
Armenia este o fosta republica sovietica,(s-a declarat independenta in urma referendumului din 21 septembrie 1991),cu o suprafata relativ mica( in jur de 30 000 kmp) si cu doar trei milioane de locuitori.
Este primul stat care a adoptat crestinismul ca religie de stat, in 301.
Erevan, capitala tarii, unul din cele mai vechi orase ale lumii( mai vechi decat Roma)este supranumit si orasul roz, datorita pietrei rozalii din care sunt construite multe cladiri( sunt si multe constructii comuniste din prefabricate).
Cele mai frumoase cladiri le vedeti in centru, in Piata Rotunda si, daca vreti sa vedeti o panorama frumoasa a orasului, urcati cele 1000 de trepte pana la Cascade.
De acolo puteti admira si Muntele Ararat, considerat sfant ( se spune ca Arca lui Noe acolo a ancorat).
Muntele apartine acum, in cea mai mare parte turcilor in urma genocidului armean din 1915-1916.
Recunosc ca, pana sa ajung sa vizitez Mausoleul Genocidului Armean, nici nu stiam de aceasta tragedie istorica comandata de partidul „Junii turci”, aflat la puterea imperiului otoman in curs de destramare , in acea perioada.
Doua treimi din populatia armeana , peste 1 200 000 de oameni, au murit atunci prin deportari in desert, foamete si masacru.
Politica de recunoastere a acestui genocid este subiect de dezbateri si controverse, mai ales din cauza negationalismului in Turcia.
In 2015 genocidul era recunoscut in 29 de tari.
La Mausoleu arde permanent o flacara, iar muzeul din cadru Complexului are asupra oricui un puternic impact prin fotografiile si dovezile prezentate( ar fi bine sa nu intrati cu copiii).
Este evident cat de marcata am fost si eu , dupa cate v-am povestit.
E de vizitat Catedrala Sfantul Grigorie, unde se afla si moastele acestuia.
Recunosc, insa, ca mi-a placut foaaarte mult la Gold Market.
Stiti cum e? Exact ca o piata obisnuita, numai ca, pe tarabe sunt bijuterii; raiul femeilor?
Armenii nu au rezerve de aur sau pietre pretioase, dar, se stie, sunt bijutieri foarte talentati.
In rest, ce sa va spun, mancarea foarte buna, divesificata, oamenii foaaarte prietenosi si ospitalieri.
Revin, perioada cea mai buna acum e: toamna.
Deci, daca va tenteaza o vacanta scurta de toamna, Armenia e o idee buna.
Zic eu?




















