Cand am iesit din aeroportul din Cape Town, am vazut un panou pe care era scris „times change, time doesn’t change”. Din punctul meu de vedere am interpretat asa: timpurile se schimba (asa am ajuns sa imi permit sa calatoresc), timpul nostru de viata este limitat si am decis sa mi-l petrec cum consider eu mai bine. Daca nu putem sa o facem mai lunga, macar sa o facem mai lata.?
Pentru mine rasfatul maxim este sa calatoresc.
Sa va povestesc acum cum a fost ultima calatorie, in Sudul Africii:
Primul contact cu Africa de Sud, Cape Town,a fost o surpriza foarte placuta; un oras cosmopolit, foarte frumos, oameni civilizati, prietenosi. Pentru ca aveam la dispozitie aproape doua zile pline inainte de imbarcarea pe vas, am decis sa vedem cat putem si restul la revenire. Cred ca cel mai simplu si rapid mod de a-ti forma o idee despre un oras este sa faci un tur cu autobuzul turistic. M-a tentat turul care avea printre obiective gradina botanica, dar am fost dezamagita ca nu erau aproape deloc flori.
O data ca e vara, si sunt putine flori care sa reziste la caldura si seceta si din cauza faptului ca au probleme cu apa si fac economii. Cineva ne povestea ca anul trecut au avut o perioada cand, la 9 seara, se intrerupea apa in tot orasul si se inchidea tot. Au avut chiar interdictia de a folosi mai mult de 50 de litri pe zi. Ultimii ani au avut o seceta severa si s-a impus rationalizarea apei. Bus-ul ajunge in suburbii, pe marginea oceanului, asa ca am putut vedea plajele lor chiar frumoase unde oamenii se relaxeaza, dar nu fac baie pentru ca apa Atlanticului este foarte rece.
In Hout Bay m-a socat contrastul intre vilele de lux si zonele in care stau oamenii saraci, niste baraci din carton fara apa curenta sau curent electric. De fapt, in jurul Cape Town-ului sunt foarte multe astfel de „case” si nici nu se mai cunoaste numarul exact al locuitorilor din zona. L-am intrebat pe ghid la intoarcere despre numarul acestora si mi-a spus ca in orasul propriu-zis sunt cam patru, cinci sute de mii, dar in suburbii sunt intre patru si cinci milioane – nu se stie exact cati amarati traiesc in cocioabele acelea insalubre. Tot atunci, la final, cand am trecut printr-o zona unde erau case sociale destul de decente, am intrebat de ce nu se dau mai multor oameni. Mi s-a raspuns ca primesc doar cei care au peste 70 de ani. Cand au primit cei tineri case, le-au inchiriat imigrantilor din Zambia, Congo si Namibia si ei au continuat sa stea in baraci. Am remarcat ca toate vilele sau casele mai rasarite aveau pe garduri sarma electrica si asta nu numai in Africa de Sud, ci si in celealte tari africane pe care le-am vizitat.
Cand ajungi in Clifford Rocks, nici nu stiu sa spun unde sa zici ca te afli: locuinte superbe, terasate spre mare, cu piscine, cu plaje superb amenajate. Nu am reusit sa prind in poze nici pe departe luxul zonei.
Nu e singura zona cu locuinte de lux. In centrul orasului Cape Town aproape toate casele sunt frumoase si elegante.
Cred ca cea mai populata si vizitata zona este Waterfront. Aici e si un mall mare, Victoria&Albert, sunt restaurante cochete, magazine, au loc manifestari culturale pe strada.
Chiar in acea zona a fost hotelul in care am stat, Table Bay – frumos, dar cam scump.
Mancarea si vinurile, in schimb, atat la restaurante cat si la magazine, sunt destul de ieftine. Ghidul spunea ca sunt asa pentru ca au o agricultura puternica si fac putine importuri.
Africa de Sud, in general, e o tara bogata, pentru ca au multe rezerve naturale: mine de diamante si pietre pretioase, petrol si gaz (insuficient, mai si importa), terenuri bune pentru agricultura, oceanul care le ofera posibilitatea pescuitului. Bogatia este insa total inechitabil impartita. Clasa de mijloc este aproape inexistenta, bogati foarte putini si saraci cat cuprinde. Rata somajului este in jur de 50% iar in celelalte tari africane este si mai mare.
Vasul pe care ne-am imbarcat este de la Oceania si se numeste Nautica.
Nu este un vas nou, dar este bine reconditionat. Este de mici dimensiuni si are doar in jur de 600 de locuri pentru pasageri si 400 pentru staff. N-am stiut ca vasul are un concept de rasfat in special pentru oamenii in varsta. La inceput am fost putini socati cand ne-am trezit parca intr-un club de seniori, dar pe parcurs, ne-am obisnuit si chiar ne-a placut. Oamenii, dupa o varsta, nu se mai grabesc nicaieri, nu mai sunt nervosi si au multe povesti de spus. Erau din multe colturi ale lumii, cei mai multi din USA, Canada, Anglia si ceva tari nordice. Noi, singurii romani. Dar, ca peste tot pe vasele de croaziera, gasesti romani in staff si aproape toti pe pozitii bune. Foarte draguti, prietenosi si sociabili. Chiar ne-am imprietenit cu unii dintre ei, asa cum ne-am facut prieteni si din randul pasagerilor.
Rasfatul pe vas e maxim, mancarea de mare exceptie, serviciile ireprosabile, dar, fiind un vas de mici dimensiuni, ne-a cam zgaltait mai ales la confluenta dintre Atlantic si Indian. Ocolind Capul Bunei Sperante, am ancorat in Mossel Bay, un port inconjurat de plaje spectaculoase.
Principalul obiectiv turistic este Complexul Muzeal Diaz, denumit astfel dupa numele primului navigator portughez – Bartolomeu Diaz – care a pus piciorul in aceasta zona a lumii si a intalnit triburile bastinase Khoi.
Complexul este format din:
- Granary (Granarul) care nu m-a impresionat cu nimic. Serveste ca receptie si centru de informatii
- Muzeul Maritim, a carui piesa de rezista este o replica la scara naturala a corabiei cu care a ajuns Diaz in 1488
- Muzeul Shell, cu colectii superbe de scoici si melci, considerat cea mai mare institutie muzeala cu acest specific
- Oficiul Postal sau Post Tree are o poveste foarte draguta, fiind primul oficiu postal sud african. Pe la 1500, cand un echipaj de exploratori portughezi au ancorat in port, unul dintre ei a lasat intr-un bocanc, atarnat de pom cu sireturi, o hartie cu informatii utile despre drumul parcurs. Un an mai tarziu, un alt explorator a gasit hartia si a facut si el acelasi lucru, revenind cu informatii noi. Se pare ca traditia continua si astazi si gheata a fost inlocuita cu o cutie postala mare, din otel si piatra, chiar sub acelasi copac.
Dupa o zi de cruise in care ne-am bucurat de soare, piscina și asfințit superb
am ajuns in Richard Bay, cel mai mare port din Africa de Sud, un punct economic important. De obicei, cand mergem in croaziere, nu prea luam excursii de pe vas. Preferam sa coboram in porturi si sa facem excursii private, cu obiective pe care ni le stabilim in prealabil. Fiind insa vorba de Africa, nu ne-am incumetat sa mergem de capul nostru pentru ca se stie, din cauza saraciei, infractionalitatea este mare. Aici am avut rezervat un safari in Hluhluwe Umfolozi Reserve, drumul catre el fiind marcat stanga dreapta de plantatii imense de eucalipt.
Dupa ce faci safari in Tanzania, cum am facut noi, sau in Kenya, cum recomanda altii, acesta mi s-a parut ca o plimbare cu jeep-ul intr-o gradina zoologica mult mai mare. Mi-a placut mult grupul de copii Zulu, de la intrarea din parc.
Am reusit sa vedem destule animale: zebre, girafe, rinoceri, elefanti, bivoli si pasari. Recunosc ca nu stiam că dungile fiecarei zebre sunt diferite, asa cum sunt amprentele oamenilor.
Si…am ajuns in Mozambic, una dintre cele mai sarace tari africane.
Am avut un tur de mai multe ore sa vizitam Maputo, capitala.Prima oprire a fost la gara centrala, proiectata de Gustav Eiffel, in 1910 si ni s-a spus ca aici au filmat Leonardo Di Caprio si Will Smith nu stiu ce filme.
In fata ei se afla statuia Femeia cu Sarpele, care da si numele piatetei.
Doar cativa au avut curajul sa coboare in aglomeratia aceea de oameni saraci (rata somajului este de 57%), cu figuri suparate, sa faca cateva poze.
Nici macar ghidul nu ne incuraja prea mult si avea si de ce: pe parcurs, cand a trebuit sa mergem putin pe jos, te acostau fie cersetorii, fie vanzatorii ambulanti, intr-un stil destul de agresiv. Mi s-au parut inraiti, chiar de mici, as zice. Daca incercai sa le faci poze, ori iti aratau fundul ori tipau la tine sa le dai bani. Nu m-am simtit deloc confortabil.
In centrul orasului se afla statuia primului presedinte pe care l-au avut dupa castigarea independentei fata de Portugalia in 1975, Samora Machel. Ca fosta colonie portugheza, se vorbeste limba portugheza dar si engleza plus 21 de dialecte; moneda lor este Metical-ul.
In Africa de Sud e rand-ul.
Machel a fost casatorit cu Graca Machel, care dupa ce a devenit vaduva in urma accidentului aviatic pe care l-a avut presedintele, i-a fost sotie si lui Nelson Mandela, in ultima parte a vietii. Ghidul ne arata doar zone cat de cat civilizate: primaria, catedrala, muzeul natural de istorie care contine singura colectie de fetusi de elefanti din lume, fortul de aparare construit de portughezi, Casa De Ferro (facuta toata din metal in 1892, proiectata tot de Gustav Eiffel și construită pentru guvernatorul de atunci), zona de vile elegante de la malul oceanului… dar eu am intrebat unde traiesc acei oameni saraci pe care ii vad pe strada sau chiar el.
Atunci a zis ca, desi nu era in program, vom face o plimbare intr-o zona de genul celora in care locuiesc 90% din populatie. Asa am vazut cartierele sarace, piata unde oamenii faceau schimb de produse intre ei si am mers pe drumuri pline de hartoape. Ni s-a atras atentia sa nu fotografiem anumite obiective, cum ar fi casa presedintelui, casa in care a trait Nelson Mandela, sediul guvernului…
A fost interesant targul de arta, daca nu luam in calcul si acolo insistentele vanzatorilor. Chiar am cumparat suveniruri frumoase si ieftine: statuete din lemn, picturi, vase pictate.
Dar, una peste alta, nu prea e de mers, sau cel putin, eu nu m-as mai intoarce.
Am revenit in Africa de Sud in Durban sau Port Natal, in care am stat doua zile. In prima, am facut un tur din care am retinut o zona frumoasa de plaja cu case foarte scumpe si stadionul unde au avut loc meciuri in cadrul campionatului mondial de fotbal, piata de medicina traditionala (pe care o folosesc cei mai multi dintre ei) si faptul ca exista cea mai mare comunitate de indieni din toata Africa. Totodata am aflat ca au un sistem de protectie împotriva rechinilor similar cu cel din Australia, astfel incat in ultimii 40 de ani nu au mai avut atacuri . Cu toate acestea, se poate face baie numai in anumite locuri.
A doua zi, insa, a fost memorabila. Am mers cu autocarul in Valley of Thousand Hills, mai exact in Phezulu Safari Park, unde cativa membri ai tribului Zulu, cel mai numeros de altfel, ne-au prezentat un spectacol inedit in costumele lor foarte colorate si minutios lucrate.
Tot acolo exista si un parc cu crocodili si alte reptile, broaste testoase si pasari.
Pe drum am primit o multime de informatii despre istoria tribului si traditiile lor, despre care nu va spun prea multe, pentru ca le gasiti si pe internet. Cea mai socanta informatie insa, a fost despre numarul de neveste pe care il pot avea mai ales sefii de trib. Ei spun ca daca ai o singura nevasta nu esti barbat. Cel mai renumit este regele Sobhuza al II-lea care a avut si cea mai lunga domnie din istorie (82 de ani, incepand de cand avea 4 luni). Acesta a avut 70 de neveste, intre 1920 si 1970, si 210 copii (au supravietuit vreo 180) iar in momentul mortii avea peste 1000 de nepoti. Nevestele se cumpara cu animale, vaci sau capre, iar o vaca valoareaza cat sapte capre. Prima nevasta e cea mai scumpa si ea decide care e urmatoarea si tot asa. Medierea intre ele o face soacra. Alta informatie socanta a fost ca unul din patru oameni din trib sunt bolnavi de HIV, insa primesc medicamente gratis. Seful Zulu are la fel de multa putere ca si seful statului si sub el exista alti 90 de sefi. Ei vorbesc limba Zulu si, apropo de asta, in Africa de Sud se vorbesc 11 limbi: africana, care seamana foarte mult cu olandeza, engleza si restul sunt limbile triburilor existente.
In East London am avut un tur de muzee, in special de istorie naturala, care nu m-a impresionat foarte tare. In schimb, au o plaja deosebit de frumoasa si am fost suprinsa sa aflu ca 60% dintre ei sunt crestini.
Port Elizabeth mai este numit si Orasul Vanturilor sau Orasul Prietenos. Nu era nici vant si, fiind duminca, nu erau nici oameni pe strada care sa ne demonstreze prietenia. Am inteles ca este o destinatie foarte cautata de iubitorii de sporturi acvatice. Pentru ca in aceasta zona s-a nascut Nelson Mandela, acesta este foarte venerat si foarte multe obiective ii poarta numele – golful in sine, Universitatea, stadionul (care are un acoperis in forma de floarea soarelui).
Am avut apoi doua zile de cruise nu foarte linistite intrucat am traversat linia unde se intalnesc cele doua oceane (Atlantic si Pacific). Curentii puternici, valuri mari plus un vas mai mic.. va dati seama ce ne-a zgaltait, noroc cu pastilele impotriva raului de mare. Dar, am ajuns cu bine in Namibia, unde am fost placut surprinsa sa constat ca, desi saracia e la ea acasa, oamenii se comporta foarte civilizat si oraselele in care am fost erau chiar foarte curate. Am avut o plimbare foarte placuta in apele golfului Walvis, unde am vazut sute de foci extrem de dragute, unele de-a dreptul prietenoase, cativa delfini,pasari și un șacal care se hrănea cu peste.
Ghidul spunea ca au mai multe foci decat locuitori, Namibia avand putin peste 2 milioane de locuitori, desi este aproape de 4 ori mai mare ca suprafata decat tara noastra. In mare parte este ocupata de desertul Namib, cel mai vechi desert din lume.
Mergand din Walvis spre Swakopmund, am vazut spectaculoase dune de nisip, cea mai accesata fiind Duna Sapte, numita astfel pentru ca este la 7 mile de Walvis.
Oraselul al carui nume a trebuit sa il copiez litera cu litera (sa il pronunt nici nu se pune problema) este chiar foarte dragut.
La Cristal Gallery sunt expuse pietre pretioase și semiprețioase, din care se pare ca au multe rezerve.
O alta resursa foarte valoroasă o reprezintă uraniul. Ca fosta colonie germana, limba cea mai vorbita este germana. Am plecat cu o impresie placuta spre punctul final al croazierei, din nou Cape Town.
Aici, daca ajungeti vreodata, va puteti lua tururi private fara grija. Noi ne rezervasem de la Bucuresti. In prima zi am vizitat, spre satisfactia lui Emil, o zona viticola cu crama care oferea degustare, si o ferma de struti.
Știați că un ou de struț poate susține 150kg?! Așa mi s-au spus.
Nu poti sa ajungi in Cape Town si sa nu urci pe emblematicul Table Mountain, inclus in cele 7 minuni ale naturii. Daca te tin picioarele si ai timp la dispozitie, il escaladezi. Daca nu, faci ca noi: iei telecabina. Aveam o grija sa prindem loc langa geam, pe parte opusa sensului de urcat, sa facem poze, cand .. supriza! Podeaua era rotativa, astfel incat fiecare sa vada din toate unghiurile privelistea superba asupra orasului.
Si in oras am mai gasit cate ceva de facut: muzeul de istorie naturala, parcul Garden Company (frumos si curat, cu multe pasari si veverite), Castelul Bunei Sperante… nu degeaba a fost inclus in primele 10 cele mai frumoase orase ale lumii.
Cam asta a fost si nu a fost rau deloc. Dar daca va bate gandul sa vedeti Africa de Sud, cred ca va puteti limita la Cape Town si, eventual, parcul Kruger, unde se afla resorturi superbe si puteti face si safari. Varianta aceasta ne-ar mai tenta si pe noi. Pentru cei mai aventurosi, sunt multe de facut in Africa, dar noi ne multumim sa punctam niste locuri si sa aflam cate ceva despre ele.
