Am vizitat (punctat), pana acum, peste 60 de tari. Japonia, „Tara soarelui rasare” m-a impresionat cel mai mult, pentru ca este cu totul „altceva”. Te domina tot timpul senzatia ca esti intr-o alta lume.
Incep prin a va spune cateva generalitati pe care, desigur, le stiti sau le gasiti pe internet.
Este o tara insulara cu patru insule mai mari si alte 5000 mici.
Este singura tara din lume condusa de un imparat, dar care nu are practic putere reala, fiind doar ”un simbol al statului si al unitatii poporului”, suveranitatea fiind in mainile poporului prin constitutie. Floarea familiei imperiale este crizantema. Japonia este a doua tara din lume sub aspect tehnologic (dupa SUA) si a treia la nivelul paritatii de cumparare dupa SUA si China. Pamantul este putin si scump, asa ca au putin teren agricol si importa cam 60% din alimente. Acolo cred ca am vazut cel mai mare pret la legume si fructe; un mar in piata era cam doi euro.
Ingredientele principale ale bucatariei traditionale sunt pestele (consumat foarte mult crud) alte produse marine, orez si ceva zarzavaturi.
Pentru mentinerea gustului original al produselor, nu se folosesc condimente iuti ci plante aromatice.
Au un transport public caracterizat prin punctualitate si servicii de calitate, principalul fiind caile ferate.
Am mers si noi cu un Shinkansen, cu peste 300 km/ora. Acum am citit ca au atins un record de peste 600 km/ora. E foarte utilizat trenul si sunt 5 statii care au doua milioane de calatori pe zi.
Am mers si cu metroul. Parca eram la biblioteca?. Nimeni nu vorbeste cu voce tare, nu se vorbeste la telefon, fiecare cu gandurile sau preocuparile sale. La urcare in metrou se sta civilizat la coada si, daca e foarte aglomerat, exista angajati care imping oamenii in vagoane, ca nu cumva sa fie cineva prins intre usi.
Invatamantul nipon domina clasamentul mondial, cel mai important lucru pe care-l invata copiii fiind responsabilitatea, formarea caracterului fiind pe primul loc. Toti copiii poarta uniforme scolare, isi fac singuri curatenie, mananca la scoala impreuna cu profesorii, merg singuri cu mijloace de transport in comun inca de la gradinita. Nu dau nici un test sau examen pana la varsta de 10 ani.
Asa ajung niste oameni care respecta munca si pe cei ce o fac, au concedii foarte scurte, sunt foarte fideli companiei unde lucreaza (cei mai multi se pensioneaza de acolo de unde au avut primul job).
Pe alta parte insa, mie personal, mi se pare o natie foarte nefericita. Nu prea am vazut oameni zambind. Se stie ca rata sinuciderilor este foarte mare. La poalele muntelui Fuji este o padure preferata de sinucigasi; s-au montat acolo si camere de supraveghere.
Japonezii sunt foarte civilizati si foarte amabili. Nu prea vorbesc engleza, dar daca-i solicitai cu ceva, faceau tot posibilul sa te ajute. Niste prieteni s-au ratacit la un moment dat prin Tokio si au aratat unui domn pe harta la ce hotel stau. Pentru ca n-a stiut sa le explice, i-a condus pana in fata hotelului.
Un taximetrist care a gresit putin traseul si i-a intarziat pe alti prieteni din grup, cand a ajuns la destinatie, a refuzat plata. Altul, pentru ca a inceput ploaia in timp ce prietenii nostri erau in masina, la destinatie le-a facut cadou o umbrela.
Ce sa mai zici? La fel ca la noi ?
Tot ca la noi, nu se da bacsis nicaieri?
Sa va spun acum ce traseu am avut noi si o sa vedeti si ceva poze.
Primul obiectiv a fost Tokio, cea mai mare zona metropolitana din lume, 30 000 000 de locuitori. Iti taie un pic respiratia cu toti acei zgarie-nori, cu bulevarde ca Ginza (un fel de Rodeo Drive?) cu intersectia cea mai aglomerata din lume ( 3 500 000 de oameni/zi), cu cea mai mare piata de peste din lume….
Am fost extrem de fericita sa vizitez parcul de flori Ashikaga.
In drum spre muntele Fuji am vazut Muzeul chimonoului. Am prins o zi cam inorata la Fuji si i-a vazut doar varful, dar v-am salvat niste poze?
La Hakone, am dormit la un hotel traditional, cu salteaua direct pe podea, ne-am imbracat si am mancat traditional.
Am vizitat apoi Himeji, unde sunt un castel si niste gradini zen suuuperbe.
Recunosc ca cel mai mult mi-a placut Kioto, cu cartierul Gion, unde poti vedea acele casute traditionale din lemn in care inca mai locuiesc gheise. Se pare ca mai exista acum in jur de 200.
Cu o ucenica de gheisa, o maiko, am luat o cina traditionala (adica noi am mancat si ea a dansat ?).
Am participat in una din zile si la o ceremonie de servire a ceaiului, un ritual complicat, dar respectat .
La Nara, vechea capitala medievala, am vizitat Templul Todaiji, cea mai mare cladire de lemn din lume. Ce m-a impresionat insa la Nara, a fost sa vad caprioarele . Sunt peste 1500 si stau asa printre oameni.
Si, de la traditionala Nara, am ajuns la ultimul obiectiv, modernul Osaka.
V-am relatat pe scurt traseul, dar mai vedeti si poze si, daca va tenteaza sa vedeti pe viu, mergeti cu Razvan Pascu la primavara .
